De fapt, Dumnezeu a proclamat particula
lui Dumnezeu acum mai bine de 1900 de ani. Evrei 11, 3 spune: „Prin
credinţă înţelegem că lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa
încât cele ce se văd au fost făcute din cele ce ce nu se văd”.
Recent, oamenii de ştiinţă de la CERN
(European Laboratory for Particle Physics) au incendiat audienţa ştiinţifică şi
culturală prin anunţarea descoperirii particulei numită „bosonul lui Higgs” sau
„particula lui Dumnezeu”. Felicitările au fost atribuite profesorului Peter
Higgs care a lucrat o viaţă pentru a demonstra existenţa particulele ilusive
subatomice.
Descoperirea este o piatră de hotar
pentru ştiinţă, însă spune multe şi despre lumea credinţei. Unii cercetători,
de obicei anonimi şi fără descoperiri măreţe la active, au declarat concedierea
lui Dumnezeu din creaţie. Alţii au spus că Dumnezeu nu este necesar în lumea
creată etc. Totuşi aceste afirmaţii s-au făcut de secole şi totuşi, de fiecare
dată, Dumnezeu are ceva date de adăugat la aceste discuţii.
De
fapt, Dumnezeu a proclamat particula lui Dumnezeu acum mai bine de
1900 de ani. Evrei 11, 3 spune: „Prin credinţă înţelegem că lumile au fost
făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât cele ce se văd au fost făcute din
cele ce ce nu se văd”.
Contrar oricărei logici empirice, şi
fără instrumente uriaşe şi dezvoltate ca azi, Dumnezeu declară că tot ceea ce
este văzut (materia) este făcut din lucruri care sunt nevăzute, adică din
particule elementare precum Higgs. Urma particulelor lui Higgs a fost
detectată deci. Aşa cum scrie în Biblie, nu poate fi văzută, dar dă masă altor
particule care pot fi văzute.
Higgs a teoretizat acest lucru în
1964, CERN a descoperit-o în 2012, Dumnezeu a proclamat-o clar acum 1900 de ani
şi El a creat-o acum miliarde de ani. Este particula lui Dumnezeu.
În plus de particulă, Biblia a
proclamat descoperiri ştiinţifice probate recent şi care se referă la creaţia
universului. În cartea sa: What is Time? -Answers: Did God Create the
Universe, Editura Tate, autorul Gary Driver descrie şi ilustrează proclamaţiile
lui Dumnezeu în Biblie care mai apoi au devenit adevăruri ştiinţifice: timpul,
fabricarea spaţiului, particulele elementare, universul plat, universul care se
extinde, legile fizicii, orbita soarelui, Calea Lactee, pământul care nu se
ţine de nimic, pământul rotund, fluxul ca influenţă lunară, universul care
accelerează, Efectul Doppler şi altele.
Dumnezeu este confirmat de datele
ştiinţifice. Însă Biblia este de origine divină, deoarece ţăranii analfabeţi
din Epoca de Bronz sigur nu puteau şti atâtea.
Nu există niciun conflict între
ştiinţă şi Dumnezeu. Cercetarea ştiinţifică este necesară pentru a înţelege mai
bine cum Dumnezeu a creat acest frumos univers.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan
Valentin Istrati
Sursa: http://www.religionnews.com